Arhiva

Archive for Decembrie 2010

Terra, te uitam pentru putere.

Decembrie 7, 2010 2 comentarii

Rasfoind ieri paginile de internet, cautand un subiect interesant pentru a posta din nou, am dat din greseala peste ceva. Nu stiu cum sa-i spun, interesant sau un pic de luat in considerare pana la gradul de infricosator, asta din punctul meu de vedere. Cu totii am auzit de Cernobil si dezastrul ce a avut loc in data de 26 aprilie 1986.  Pe scurt, pentru cei care au auzit dar nu au cunostinte in legatura cu datele care au condus la „ziua neagra” in istoria omenirii, reactorul 4 a fost distrus in urma unei explozii violente. Cauza exploziei a fost datorata unei erori umane, informatie ce a fost clasificata strict secreta pana de curand. In urma exploziei radiatiile radioactive emise in atmosfera au fost de 400 de ori mai mari decat bomba de la Hiroshima. Cele mai afectate state au fost Ucraina, Belarus si Rusia dar emisiile au ajuns pana in Statele Unite ale Americii. Emisiile radioactive au trecut si peste Romania, Polonia si Iugoslavia si se vor simti inca 20 de ani de acum efectul lor. Dovada fiind copiii cu tot mai multe probleme de sanatate.

Reluand firul articolului, un grup de ecologisti au descoperit in regiunea ucraineana Dnepropetrovsk un nivel de emisii radioactive mai mare decat in centrul Cernobilului.

„Detectorul meu de radiatii s-a oprit la valoarea de 2.611 micro Roentgeni pe ora, in timp ce nivelul normal de radioactivitate trebuie sa fie in jur de doar 30 de Roentgeni pe ora, pentru ca expunerea sa nu devina periculoasa. Pana si in apropierea reactorului de la Cernobal, nivelul radiatiilor nu trece in prezent, de 500-600 micro Roentgeni pe ora. Radiatiile nu-i vor ucide instananeu pe oameni, dar nici bine nu le va fi pe viitor. Problema cea mai grava consta in faptul ca nu exista niciun semn care sa avertizeze oameni de pericolul din acesta zona”, declara Oleskiy Vedmidsly, conducatorul echipei de ecologisti care a efectuat masuratorile la mina de uraniu. Localitatea ucrainiana mentionata mai sus se afla la aproximatix 700 de kilometri de Romania.

Dupa asemenea stiri stau si ma intreb: A imbatranit Terra sau noi o ucidem din dorinta de ne face viata mai usoara in timp ce ne „autoimbolnavim” prin tehnologie si distrugem si planeta? Va las pe voi sa comentati.

Anunțuri
Categorii:Media Etichete:, , , ,

Dragoste nescrisa

Decembrie 6, 2010 9 comentarii

Luminitele din ochii nostri s-au stins incet-incet. Abia atunci cand suntem pe marginea prapastiei, toate sentimentele pe care in mod inconstient, prin instinctul de autoconservare, le-am reprimat, se transforma intr-o avalansa de durere si lacrimi.  Nu mai suntem noi, cei care ne priveam unul pe altul ca intr-o oglinda. Au rsamas clipele de tacere si privirile pe furis. Au ramas doar orele tarzii si cuvintele nespuse. A ramas doar amintirea unei frumoase idile dintr-o cafenea in centrul orasului. Eu, cantand si tremurand tot de emotie. Tu, privind fermecata la un nebun caruia nu-i pasa de cei din jur si vede o singura fata. Acum…acum am ramas doar un eu si un tu. Fiecare cu drumul lui. Fiecare cu mai multa durere purtata in suflet decat dragostea daruita. Fiecare amintindu-si ori o dimineata mov ori cum unul din noi il imbratisa pe celalalt, cu capul lipit de spatele lui, retinandu-l in pat. N-a mai ramas nimic si totusi… a mai ramas ceva. O dragoste nescrisa.

Categorii:personal Etichete:, , , ,

Cand ai fost ultima oara copil?

Decembrie 2, 2010 Lasă un comentariu

Multi au un loc de munca pe care il apreciaza si imbina utilul cu placutul prin asta, dar tot multi, printre care si eu, au un loc de munca de nevoie, pe care il urasc. Vad pe toti din jurul meu, din ambele categorii expuse mai sus, atingand o varsta, aproximativ 21 de ani, cand seriozitatea si planurile de viitor iau locul bucuriei si fura clipa ce ar trebui traita.

Eu unul am 27 de ani de-acum si nu spun ca nu ma gandesc la un copil,  o familie, un camin. E normal pentru oricine sa isi doreasca asta. Ce nu mi se pare normal la tot ce am spus mai sus este sa uiti faptul ca esti copil. Tu cand ai fost ultima oara copil? Cand ti-ai acordat o clipa pentru introspectii legate de cum erai la 12 ani? Cand ai sarit ultima oara un gard sa furi o caisa doar din placerea de a face asta avand totusi bani in buzunar cu care iti puteai cumpara un kilogram de caise?  Vad oameni de varsta mea, casatoriti, cu copii, care se chinuie sa zambeasca si sa para fericiti si ce e mai rau e ca am copilarit impreuna si ma simt exclus din lume incet-incet si totodata zambesc pentru ca inca imi permit sa imi cumpar o sticla de vin si sa merg in cimitir sa filozofez pana dimineata cu cineva care gandeste la fel ca mine. Inca ma bucur de fiecare partida de pescuit uitand de fiecare data pe malul dunarii cine sunt si nu numai. Inca ma bucur de fiecare data cand ridic ochii spre cer si vad Luna si stelele de parca le-as vedea pentru prima oara. Inca alerg primavara dupa fluturi in speranta ca ii pot prinde. Si e trist sa ma uit la oameni cand ma plimb pe strada si sa citesc pe fata lor doar graba de a ajunge undeva. Pentru ei am un singur lucru de spus: nu veti ajunge nicaieri. Nimeni nu ajunge nicaieri daca ne gandim mai bine. Eu unul nu stiu de unde vin, dar stiu unde voi ajunge sigur: la doi metri sub pamant. Valabil asta si pentru cei care se ingroapa in munca pentru un viitor mai bun. Singura diferenta e ca nu vor lua nimic dupa ei. In final, pentru mine, viata ramane o copilarie si fiecare zi noua o alta poveste.

%d blogeri au apreciat asta: